SFINȚIREA CATEDRALEI- ÎNTRE CREȘTINISM ȘI IDOLATRIE
Am asistat cu toții la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Dacă ar fi să comparăm această mare adunare cu adunările poporului Israel din vechime, am observa că poporul nostru nu este sfânt și nici creștin. Înțeleg că era nevoie de un locaș național, dar a-l considera drept locaș al mântuirii unui neam întreg este deja o aroganță fără margini. Comparând adunarea de azi cu adunarea poporului sfânt din ziua sfințirii Templului lui Solomon de la Ierusalim, observăm că acolo era vorba de o adunare organizată după niște reguli bine definite, iar Dumnezeu era invitat să participe, prin slava Sa, și acest lucru se realiza. La noi nici vorbă de adunare ordonată, organizată, ci îngrămădeală totală, scăpată de sub control, chiar și de jandarmii veniți la eveniment. Poporul nostru nu cunoaște legea, nu-l cunoaște pe Dumnezeu, iar preoții săi nu-i învață rânduiala, așa că sunt și mai vinovați. Mai mult, preoții lui Israel nu aveau voie să se atingă de un mort, ca să nu moară înaintea Domnul...