ISRAELUL, CEL MAI MARE FURNIZOR DE GAZE PENTRU EUROPA, COȘMARUL LUI PUTIN


Rezervele de gaze naturale din Israel, mai ales cele din depozitul numit Leviatan, din Marea Mediterană, pot alimenta cu gaze, mai ieftine decât cele din Rusia, toată Europa, cel putin 50 de ani. Gazele din Rusia se extrag din zone arctice, la costuri mari, iar transportul spre Europa este suprataxat, prin tranzitarea numeroaselor țări. Despre proiectul alimentării cu gaz ieftin din Israel este discuția de azi dintre oficialii evrei, ciprioți și greci. Zăcământul de gaze din Israel a fost descoperit prin anul 2010, iar războiul din Siria a început imediat, cu implicarea Rusiei prin 2013, când au început negocierile pentru exploatarea zăcămintelor.
Acum înțelegem de ce vor rușii să destabilizeze Israelul, poate chiar să-l distrugă. Se estimează că depozitele de gaz din Israel (sunt cel puțin 3), că se ridică la nivelul celor din Qatar. Acum se vede de ce Rusia cheltuie milioane de dolari într-un război aparent nesemnificativ. Rușii se tem că nu vor mai vinde gaz europenilor, așa că mai degrabă vor ataca Israelul, la început prin interpuși, precum sirienii, iranienii și turcii, apoi direct.
Dar aceste lucruri nu sunt ele scrise în cartea lui Ezechiel, din Vechiul Testament, cap 36-38? Oare pe ce lume trăim noi în România? Ce poate urma după această aventură războinică a Rusiei? Anul acesta ar putea fi un război major în Orientul Mijlociu, mai precis între Israel și vecinii arabi. Rusia se va face că apară zona de ,,agresiunea" israeliană. Cam așa spun profețiile că va fi viitorul. În acest moment Israelul este unul din cei mai puternici competitori de pe piața gazelor, și acest fapt deranjează pe toată lumea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog