CREDULITATEA ȘI MOAȘTELE LA ROMÂNI


Dintre toți creștinii, românii sunt cei mai  creduli și mai prost informați și, de aceea, vor merge cu turma spre  minunile false  ale  diverșilor lideri religioși, crezând că fac o lucrare bună. Necunoașterea scrierilor sacre, compromisul făcut zi de zi cu  păcatul, alcoolul și încrederea excesivă în conducătorii religioși,  fac din acest popor  o pradă sigură.
Oameni mari ai lui Israel, chiar împărați  renumiți ai acestui popor, au  fost amăgiți să creadă diverse   povești despre minuni și realizări extraordinare, făcute de   unii care  aveau darul de a   cuceri mulțimile, prin  cuvinte  frumoase.  Așa  se face că poporul sfânt, care trebuia să se pregătească pentru a-l da lumii pe Mesia,  a ajuns să creadă în vrăjitorie, și să se   ducă la tot felul de  moaște de sfinți, pentru a afla viitorul, sau pentru a se vindeca  de anumite boli.
Trebuie  știut că poporul lui Israel  era instruit în fiecare zi de sabat cum să respecte legea lui Dumnezeu, și cum să se ferească de  amăgirile  promovate de popoarele antice.
 Cultul morților, vrăjitoria și ghicitul viitorului erau practici foarte cunoscute în lumea antică, pentru că fascinau multă lume, datorită unui nivel ridicat al cunoașterii, mai ales că știința  lipsea cu desăvârșire, iar incertitudinea legată de ziua de mâine era  nimicitoare.
În tot acest spațiu  păgân, poporului lui Israel i s-a interzis,  în mod categoric, să  practice astfel de ritualuri și practici  oculte.
Cu toate că legile   lor erau ferme și aspre, evreii au trecut  peste interdicții și au început să  practice ghicitul, vrăjitoria, închinarea la  sfinți, invocarea  morților, mai ales  a celor care   avuseseră un rol important în istoria lor etc. 
Creștinismul nu a avut niciodată un set de legi foarte precise și nici nu  s-a bucurat de o cunoaștere   a lui Dumnezeu la nivelul la care ajunseseră evreii, pentru că nu a avut  un Templu în care să   stea chiar slava lui Dumnezeu și Chivotul  Legii, nu a avut o istorie  în care   să se menționeze   calea  urmată și lecțiile învățate din trecut, nu a avut profeți care să-i îndrume și nu a fost  dispus într-un singur teritoriu național, cum erau evreii, în  perioada  existenței statului  național.
În felul acesta se explică  rapiditatea   decăderii morale a creștinismului, și  infiltrarea lui  cu toate elementele păgânismului  antic. Închinarea la moaște  și ghicitul viitorului, sunt  cele mai răspândite  elemente păgâne  infiltrate rapid în creștinism, care vor contribui decisiv la  coruperea   celor  necunoscători, pentru a se   alia cu antihristul, împotriva  lui Iisus Hristos.
 Dorința omul de a vedea minuni, și credința că aceste minuni nu pot fi făcute decât de oameni sfinți și devotați lui Dumnezeu, va fi exploatată de forțele  oculte și va constitui vectorul ultimei   bătălii pentru  stăpânirea întregului Pământ de către Antihrist și oamenii lui.
Mai jos va fi redată o  întâmplare din timpul primului rege a lui Israel, după aproximativ 400 de ani de  la intrarea  în Țara Sfântă. Trebuie  reținut că poporul avea toate instituțiile religioase   consolidate, avea profeți, avea  legi, avea  Cortul  Chivotului cu ei, și era instruit în fiecare sabat de către leviți cum să se  închine  lui Dumnezeu și cum să respecte Legile Sale.
Leviții reprezentau un corp de  elită a lui Israel, care  erau  dedicați  păstrării legilor lui Dumnezeu și  educării poporului în spiritul unei închinări  adevărate.
Leviții și preoții  erau  cei care trebuiau să mențină  poporul în limitele legământului făcut de strămoșii lor cu Dumnezeu,  și să-l aștepte pe Mesia, Salvatorul.
Ei nu aveau dreptul să  învețe poporul alte  ritualuri și alte învățături, decât cele primite de la  profeții din vechime, și de la Moise, primul lor conducător.
Dacă un levit, sau un preot, încerca să abată poporul de la legile lui Dumnezeu, era pedepsit cu moartea imediat. 
1 Samuel 28:3-19 „ 
 3. Samuel murise. Tot Israelul îl plânsese, și-l îngropaseră la Rama, în cetatea lui. Saul îndepărtase din țară pe cei ce chemau morții, și pe cei ce ghiceau.
 4. Filistenii s-au strâns, și au venit de au tăbărât la Sunem. Saul a strâns  tot Israelul, și au tăbărât la Ghilboa.
  5. La vederea taberei Filistenilor, Saul a fost cuprins de frică, și un tremur puternic i-a apucat inima.
 6. Saul a întrebat pe Domnul, dar Domnul nu i-a răspuns, nici prin vise, nici prin Urim, nici prin prooroci.
7. Atunci Saul a zis slujitorilor lui: „Căutați-mi o femeie care să cheme morții, ca să mă duc s-o întreb.” Slujitorii lui i-au zis: „Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morții.”
8. Atunci Saul s-a schimbat, a luat alte haine, și a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: „Spune-mi viitorul, chemând un mort, și scoală-mi pe cine-ți voi spune.”
9.  Femeia i-a răspuns: „Știi ce a făcut Saul, cum a nimicit din țară pe cei ce cheamă morții, și pe cei ce ghicesc viitorul, pentru ce, deci, întinzi o cursă vieții mele, ca să mă omori?”
10.  Saul i-a jurat pe Domnul și a zis: „Viu este Domnul, că nu ți se va întâmpla niciun rău pentru aceasta.”
11.  Femeia a zis: „Pe cine vrei să-ți scol?” Și el a răspuns: „Scoală-mi pe Samuel.”
12. Când  l-a  văzut  femeia  pe Samuel, a scos un țipăt mare, și i-a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai înșelat? Tu ești Saul!”
13.  Împăratul i-a zis: „Nu te teme de nimic, dar ce vezi?” Femeia i-a zis lui Saul: „Văd o ființă dumnezeiască sculându-se din pământ.”
14.  El i-a zis: „Cum e la chip?” Și ea a răspuns: „Este un bătrân care se scoală, și este învelit cu o mantie.” Saul a înțeles că era Samuel, și s-a plecat cu fața la pământ, și s-a închinat.
15.  Samuel i-a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai tulburat, chemându-mă ?” Saul a răspuns: „Sunt într-o mare strâmtoare: Filistenii îmi fac război, și Dumnezeu S-a depărtat de la mine; nu mi-a răspuns nici prin prooroci, nici prin vise, și te-am chemat să-mi arăți ce să fac.”
16.  Samuel a zis: „Pentru ce mă întrebi pe mine, când Domnul S-a depărtat de tine, și S-a făcut vrăjmașul tău?
17.  Domnul îți face așa cum îți vestisem din partea Lui, Domnul a rupt împărăția din mâinile tale, și a dat-o altuia, lui David.
18.  N-ai ascultat de glasul Domnului, și n-ai făcut pe Amalec să simtă aprinderea mâniei Lui, de aceea îți face Domnul așa astăzi.
19.  Și chiar Domnul va da pe Israel, împreună cu tine, în mâinile Filistenilor. Mâine, tu și fiii tăi, veți fi împreună cu mine, și Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile Filistenilor.”
Trebuie remarcat că aşa-zisul Samuel îi amintește lui Saul că Domnul s-a depărtat de la el. Dacă Domnul nu-i vorbea prin profeți, nici prin urim, nici prin vise, atunci cine era acel Samuel ? În mod sigur nu era adevăratul Samuel, pentru că acesta era deja mort de ceva timp. Aproape tot ce spunea falsul profet era adevărat, singurul lucru deosebit pe care îl făcea era acela că se lăsa chemat de o vrăjitoare,  care invoca morții. Această activitate era, și este, strict interzisă de Dumnezeu, ea indicând o colaborare cu spiritele demonilor, fiind considerată o nelegiuire fără margini.
Deuteronom 18:10-13 “
 10. Să nu fie la tine nimeni care să-și treacă pe fiul, sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor,
11.  de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți.
12. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; și din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău aceste neamuri dinaintea ta.
13  Tu să te ții în totul, totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău. ”

Istoria  vrăjitoarei  din Endor  ne este   prezentată ca exemplu de apariții supranaturale ale unor  lideri  religioși decedați, pentru ca noi să știm și să înțelegem că astfel de  minuni sunt posibile, în condițiile în care umanitatea  intră în contact cu spirite din lumile  nevăzute.
Ceea ce se întâmplă azi în creștinismul de masă este   atât de   grav, încât nimeni nu mai știe care este  legea, care este calea și ce trebuie să facă.
 Cartea lui Samuel  prezintă acest  episod din istoria  poporului lui Israel, și este cunoscută de cei care studiază cărțile sacre. Trebuie remarcat   falsul Samuel nu   avea probleme să  contrafacă  personalitatea unui om care fusese  în slujba lui Dumnezeu toată viața.
 Ca urmare a  acestor  fapte, tot poporul lui Israel a fost  înfrânt   și supus,  ani  la rând,  unui regim   de ocupație   extrem de  nemiloasă, din partea Filistinilor.
Urmează ca, în perioada premergătoare înscăunării  Antihristului pe pământ, să se  producă astfel de  apariții  spectaculoase, care  vor amăgi popoarele să i se închine, iar pe  conducătorii lumii să se alieze cu demonii, împotriva lui Iisus Hrsistos.
Dacă  în poporul lui Israel s-a  ajuns la un nivel atât  de jos al decăderii, mergând până la   invocarea   morților, pentru a afla viitorul, ce se  întâmplă în zilele noastre, la așa zișii creștini,  care invocă morții la fiecare  pas, și la fiecare  sărbătoare, mergând în genunchi după moaște   de sfinți?
Nu-i de mirare că oamenii din zilele noastre vor fi   ajutați să progreseze într-o astfel de închinare falsă, pentru că  nimeni nu cercetează  scripturile și nimeni nu dorește să urmeze adevărul.  Preoții poporului,  și mai marii lui, sunt cu atât mai vinovați, cu cât înțeleg gravitatea   faptelor lor, și persistă în nelegiuire, doar pentru  a-și păstra privilegiile, și pentru a face pe plac  poporului superstițios, și necunoscător al scripturii. Toate popoarele care au mers  în această direcție au fost  popoare neînțelepte care  au decăzut moral și economic  atât de mult încât  au fost  în pragul dispariției.
 România  nu poate să fie o țară prosperă cu  aceste practici oculte,   promovate la cel mai înalt nivel  în toate bisericile creștine. Cei care nu cunosc legea lui Dumnezeu  devin superstițioși  și incapabili să gestioneze  problemele  cotidiene, datorită lipsei de discernământ.   Așa am ajuns noi, românii, o nație prost condusă, cu  tot  felul de hoți la conducere, cu toate bogățiile   vândute pe nimic unor  vecini lacomi, fără infrastructură modernă și cu  o mare parte a populației   plecată peste mări și țări. Țara aceasta a noastră nu mai poate suporta  un popor   plin de vrăjitorie,  așa că  se scutură de oameni,  și distruge vieți. Chiar dacă  românii au scăpat   cu fuga în țari străine, mulți au venit înapoi  bolnavi psihic, fără speranță în viitor și fără  putere de a rezista  provocărilor lumii moderne. Dacă în România nu se produce o schimbare majoră  în ceea ce privește  religia, ne putem aștepta la o degradare continuă a nivelului de trai și la o depopulare masivă a țării.
Toate aceste  simptome sunt  semne clare ale   îndepărtării de Dumnezeu și  sunt  scrise în toate cărțile   sacre ale profeților din vechime. Până când poporul acesta nu se va întoarce la  Dumnezeul adevărat, și nu va  cerceta  legile și  orânduirile sale, nu se va produce o dezvoltare reală  a țării.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog