A TRIȘAT ELOHIM, CÂND S-A ÎNTRUPAT ÎN OMUL MURITOR?

 

Abordarea experimentului întrupării, de către Dumnezeu, cunoscut din vechime sub numele Iahve, sau Elohim, trebuia să demonstreze că proiectul  uman nu a fost un eşec, iar etapa  căderii în păcat  constituie o imixtiune  obraznică a rebelilor în creaţia iniţială a lui Dumnezeu. În aceste condiţii, singura modalitate de a demonstra că  Dumnezeu nu a greşit proiectul era ca  El însuşi să se identifice cu propria creaţie, prin întrupare, folosind acelaşi material genetic din care era făcut Adam. În momentul aderării lui Adam la rebeliune, Iahve nu mai  putea să facă un alt  om din ţărâna pământului, pentru că s-ar fi interpretat, de către rebeli, că modifică proiectul,  cu scopul  de a corecta greşelile făcute la primul om. De aceea, întruparea trebuia făcută pe  structuri celulare ale lui Adam, înainte de a fi făcută Eva. Dacă nu pornim de la aceste premize, discuția despre  nașterea lui Iisus Hristos este  doar o dogmă,  pusă pe masa noastră pentru a ne  manipula  gândirea, și a face din noi  sclavii celor care ne  păstoresc.

Abordarea de azi este  una neconvențională, având în vedere  existența unui curent, extrem de puternic, care neagă rolul de Mântuitor al lui Iisus  Hristos, datorită divinității Sale, și a incapacității de a înțelege firea umană decăzută. Se consideră că  Iisus Hristos  a  venit pe pământ într-un  trup omenesc total diferit de al nostru, o  variantă îmbunătățită a  lui Adam, cu noi capacități, și cu posibilitatea de a rezista la orice provocare. Dumnezeu este considerat un  jucător  incorect, în războiul dintre bine și rău, care a  studiat comportamentul uman,  timp de  4000 de ani, după care a  venit cu un nou proiect, superior ca  structură și inteligență, dar care ne este  servit nouă ca model de urmat. O astfel de abordare l-ar descalifica,  atât pe Dumnezeu, cât și pe trimisul său pe pământ, Iisus Hristos.

Din acest  joc, creștinismul de azi nu poate  ieși învingător, având în vedere   sclerozarea întregii structuri   organizaționale, indiferent de  culoarea  fiecărei grupări, și  indiferent ce pretenții  clamează.

Informațiile din articol  reprezintă o armonizare a scripturilor sacre,  cu descoperirile genetice  actuale.

Din aceste  date actualizate se poate trage concluzia că nu suntem suficient de  pregătiți psihic pentru a înțelege   această  minune a salvării, pentru că nu ne este dat să cunoaștem totul.  Creștinii cred că știu foarte bine cine este Iisus Hristos, în timp ce evreii   ne consideră păgâni politeiști, pentru că avem trei dumnezei, deși proclamăm că este unul singur. Creștinii, la rândul lor,  îi consideră pe evrei, care la ora actuală sunt fără Templu, fără jertfă și fără preot, că sunt fără speranță și fără dreptul la viața veșnică.

Dacă privim cu atenție cele două tabere, se observă că ambele au dreptate, dar ambele sunt   limitate în gândire, datorită moștenirii   unor  stereotipuri  de gândire,  care  limitează înțelegerea realității.

Dacă ar fi după o grupare, sau alta, niciunii  nu ar trebui să fie mântuiți, niciunii nu ar trebui să primească dreptul de a trăi veșnic. 

Dar  Dumnezeu nu este  atât de radical  cu noi, nu ne cere să cunoaștem totul, despre modul prin care am fost  scoși de pe orbita   pe care ne-a plasat  aderarea la rebeliunea  satanică.

Important pentru noi, atât evrei, cât și creștini, este că avem dreptul la viața veșnică,  dacă   suntem conștienți că trebuie să facem binele și dacă  avem credința că Dumnezeu ne salvează din  starea  decăzută în care ne aflăm. Restul sunt detalii, pe care  nu ni le cere nimeni, mai ales că există oameni care abia  înțeleg   câteva lucruri din lumea aceasta, dar înțeleg foarte bine să dea un pahar cu apă celui însetat,  o bucată de pâine  celui flămând, sau  să meargă în vizită la un om bolnav.

Naşterea lui Iisus Hristos, dintr-o mamă care  avea moştenire peste 3500 de ani de  modificări genetice  degenerative, punea o problemă deosebit de  serioasă, din punct de vedere al incompatibilităţii, dintre  sângele matern, şi embrionul în dezvoltare.    Reacţiile de respingere a embrionului, implantat artificial , reprezentau o ameninţare reală pentru întregul experiment. De aceea, procedeul a necesitat  o protecţie deosebită, prin diminuarea răspunsului imun al mamei, faţă de o sarcină artificială. Aşa se explică afirmaţia lui Luca despre contribuţia Tatălui  la protejarea întregului  experiment:,, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri”.

Tatăl reprezenta o prezenţă  protectoare, o umbrire a întregului experiment cu atotputernicia Sa, şi garanţia că Satana nu putea modifica  coordonatele experimentului. Dumnezeu nu a făcut altă  lucrare, decât aceea pe care a realizat-o cu Adam, iar Satana nu a avut dreptul să  acţioneze,  prin alterări genetice  ale structurilor  produsului de concepţie. Satana avea avantajul că Maria, parte a experimentului, era deja afectată de modificările genetice ale  celor câteva mii de ani, de când Adam  căzuse în păcat. El a afirmat că  deficienţele funcţionale ale omului sunt imputabile lui  Elohim şi că, după eşecul creaţiei, se urmăreşte muşamalizarea întregii  tragedii, prin căutarea unui ţap ispăşitor. Realitatea a fost alta, Elohim s-a identificat cu  opera Sa  şi a  promis că va lua El însuşi un trup uman, în semn de solidarizare, cu omul  căzut în capcana  rebelilor. Cunoaşterea viitorului,  şi folosirea informaţiilor dobândite  din această cunoaştere, este o caracteristică  a lui Dumnezeu, care nu poate fi înţeleasă decât parţial de  oamenii  de azi.

Satana a contestat dreptul lui Elohim de a  se afişa în public  cu un chip uman, înainte de a  ajunge la  momentul real al unei astfel de experienţe. Pentru a demonstra  că jurământul Său va fi respectat şi pentru a fi o mărturie continuă a  acestui jurământ, Elohim, Creatorul, a  păstrat acelaşi chip uman tot timpul, ca o cucerire  obţinută  în momentul întrupării, şi utilizată  încă de la creaţia primului înger, prin capacitatea de a asimila viitorul, unui prezent perpetuu. Chipul de om a fost luat în virtutea planului veşnic, făcut înainte de existenţa  vreunei creaturi, şi reprezintă perfecţiunea manifestării materiale a unui Dumnezeu  imaterial. Necuprinsul s-a manifestat în materie, şi materia a fost înglobată în necuprins, pentru a da sens vieţii pe pământ. Intersectarea cu materia,  în timpul  vieţii  pe pământ, a constituit un dat  necesar, şi obligatoriu, pentru  începerea creaţiei fiinţelor din Univers.

Pentru creştini  a fost o grea încercare să explice naşterea  lui Iisus  dintr-o fecioară. Opozanţii au afirmat, încă din timpul vieţii lui, că nu pot accepta explicaţia, oferită de  susţinători, pentru că nu s-a mai pomenit în istorie o sarcină  apărută din senin.

Pe de altă parte, susţinătorii   au  mistificat  rapid totul, pentru a nu  oferi explicaţii care puteau deveni penibile, în lipsa unor informaţii mai detaliate. Mii de ani, fenomenul  naşterii lui Iisus, dintr-o  fecioară, a fost un subiect evitat, pentru a nu  oferi duşmanilor ocazii de  dispreţ.  Totuși, subiectul a fost  exploatat de  opozanţii noii religii, pentru a  produce  incertitudine şi,  în final, necredinţă. Fruntaşii evreilor, neamul din care s-a născut Iisus, au insinuat că El este un fiu  rezultat din desfrânare  şi, ca urmare, nu are legitimitatea necesară  pentru a învăţa pe alţii morala.

Ei acuzau un om datorită moştenirii sale, refuzându-i dreptul la afirmare, printr-o discriminare nepermisă de nici o lege din lume, cu atât mai mult de legea celor zece porunci, pe care ei o clamau. Evreii negau însăşi realitatea existenţei lor şi a conducătorilor lor. Neamul lor a apărut din Sara, o femeie care trecuse de mult de menopauză, şi era în incapacitate biologică de a avea copii. David, regele pe care evreii îl considerau   mândria lor naţională, şi din care urma să se nască Mesia, era  urmaşul lui Rahav, o prostituată  păgână, din  Ierihon. Biblia a consemnat experimentul naşterii lui Isaac, tocmai pentru a demonstra că  umanitatea  nu a evoluat numai după  reguli fixe, ci şi după anumite excepţii, care au  demonstrat că Dumnezeu controlează  totul  în Univers, și face cum  crede că este mai bine. 

Naşterea lui Isaac a fost posibilă prin intervenţia lui Elohim,  şi a constituit o primă inseminare artificială a unei femei, pentru a se demonstra că totul este realizabil la Dumnezeu. Azi, procedeul inseminării artificiale este folosit pe scară largă, şi persoane de vârste înaintate pot avea copii. Evreii îi contestau lui Iisus ceea ce ei înşişi experimentaseră: naşterea printr-un procedeu controversat, din mame care nu aveau legitimitatea socială să facă acest lucru: Sara, datorită vârstei înaintate, iar Maria, datorită interdicţiilor impuse de conceptele morale ale vremii. Ambele mame au fost privite cu ostilitate de contemporani, dar apreciate de posteritate.

Ştiinţa medicală a reuşit, în anul 1978, să realizeze prima inseminare artificială, după zeci de ani  de cercetări, şi munca unor echipe  numeroase de experţi. Inseminările artificiale de astăzi se fac  cu material biologic uman şi, cu toate acestea, necesită eforturi uriaşe.

Dacă Iisus nu ar fi fost clonat pe o structură  Adamică, consecinţele ar fi fost dezastruoase pentru oameni, pentru că  rebelii ar fi  făcut publică informaţia, denunţând mecanismele salvării ca fiind  false. Maria ar fi fost denunţată ca purtătoarea unei sarcini care a dat naştere unui străin de neamul omenesc, un potenţial pericol pentru viitorul planetei. Singura posibilitate, corectă deontologic, de a continua proiectul iniţial,  era  aceea a folosirii unei celule din  Adam,  pentru  obţinerea unei clone, care să corespundă  structural şi să păstreze psihicul  specific uman, realizat de Dumnezeu la început.

Rebelilor li s-a îngăduit să urmărească clonarea lui Adam, şi momentul întrupării   divinităţii lui Elohim, în celula care a fost clonată, pentru a fi  martori la corectitudinea procedeului. Întruparea nu putea să se facă pe structuri   ale lui Adam  de după  căderea în păcat, pentru că nu mai aparţineau  proiectului iniţial al lui Dumnezeu, ci conţineau modificări genetice făcute de Satana, iar   responsabilitatea nu-I mai aparţinea Creatorului.

Satana a fost acceptat în laboratorul unde s-a efectuat experimentul, ca o garanţie  că viitorul copil, care s-ar fi născut după procedurile   făcute publice, era un om  normal, care  provenea din primul om creat pe pământ. Aşa se explică de ce demonii, declarau public, că ei ştiu cine este Iisus, pentru că ei chiar ştiau cine şi cum  fusese  născut.

De altfel, cuvântul clonă semnifică ramură, în greaca veche, ceea ce corespunde cu obiectivele  proiectului de salvare a neamului omenesc. Biblia   afirmă că Iisus este al doilea Adam şi, în acelaşi timp, ultimul.

 1 Corinteni 15:45 ,, De aceea este scris: „Omul dintâi, Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.”

Identitatea  structurală  dintre Adam şi Iisus Hristos i-a dat dreptul de a relua  procesul de negociere pentru libertate. Fără o structură identică, nemodificată genetic, Iisus Hristos nici nu ar fi fost acceptat la  masa tratativelor. De remarcat că  textul grecesc afirmă, despre Iisus, că este ultimul Adam, fiind mai complet decât textul românesc. Termenul ,, eschatos’’ semnifică ultimul.

Transliterat: 1.Cor.15.45 ,,houtos kai gegraptai; enegeto ho protos anthropos Adam eis psychen zosan, ho eschaton Adam eis pneuma zoopoioun”.

 Clonarea lui Adam a fost un procedeu necesar şi obligatoriu pentru a demonstra contestatarilor  viabilitatea proiectului  iniţial.

Dacă Elohim ar fi realizat  o nouă fiinţă umană, în care urma să se nască Iisus Hristos,  ar fi însemnat că Adam a   fost un eşec  structural şi funcţional. Dacă ar fi fost aşa, ar rezulta că Iisus Hristos, întrupat într-un nou om, a funcţionat perfect, în timp ce Adam nu a funcţionat în parametrii stabiliţi. Elohim nu putea să facă un om nou, în care să se întrupeze, deoarece Satana ar fi  acuzat divinitatea că lucrează incorect, prin  remedierea erorilor de proiectare, sau de execuţie, ale primului om, printr-un alt proiect, mai bun. Singura posibilitate de  rezolvare a  problemei  era ca Elohim să se întrupeze într-o celulă   somatică, obţinută din coasta lui Adam, luată când a fost făcută  Eva. Astfel, întruparea se făcea  într-o  structură identică cu a omului, făcut de Elohim, şi nimeni nu putea contesta faptul că nu au fost respectate toate cerinţele unui experiment  corect, din punct de vedere  etic.

Conflictul din cer începuse cu mult înainte de  facerea lumii noastre şi deci, momentul creaţiei era atent  observat de ambele tabere. Răspunderea pentru facerea omului aparţinea lui Elohim, Dacă Elohim a făcut omul, şi dacă tot El trebuia să demonstreze că  proiectul şi execuţia lui erau bune, cum ar fi trebuit să procedeze, pentru a se disculpa de acuzaţia de  incompetenţă, emisă de rebeli? Calea perfectă prin care se putea rezolva problema era întruparea lui Elohim într-un om rezultat din clonarea lui Adam, pentru a se păstra  toate structurile celulare ale  creaţiei iniţiale. Dacă apostolul Ioan accentuează divinitatea lui Iisus, Pavel afirmă, în prima epistolă către Timotei, că Iisus Hristos este în acelaşi  timp  şi om. Aceste  texte  demonstrează   dumnezeirea lui Iisus, dar şi umanitatea Sa  desăvârşită.

1 Timotei 2:3 ,, Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru,

4  care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.

5  Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,”

Posibilitatea clonării umane se pune, din ce în ce mai des, în discuţie azi, iar întrebarea care apare, cel mai frecvent, are legătură cu relaţia dintre psihicul clonei şi psihicul originalului. Azi se cunoaşte că psihicul uman se formează  prin interacţiunea unor factori multipli iar gemenii monozigoţi, crescuţi în condiţii diferite, îşi formează caractere diferite, deşi sunt identici din punct de vedere genetic, ca şi clonele.

Concluzia a  fost că  psihicul clonelor nu poate fi identic, deoarece se nasc în perioade de timp diferite, cu influenţe  sociale diferite. Testele la care a fost supus  Iisus Hristos au fost mult mai dure, datorită perfecţionării tehnicilor de manipulare ale rebelilor şi condiţiilor   biologice  dezavantajoase pentru Iisus. Sarcina,  dezvoltată într-o mamă  a cărei moştenirea genetică era afectată de aproximativ patru mii de ani de păcat, a constituit  un dezavantaj, faţă de Adam.

Sângele  prin care a fost alimentat  Iisus  a fost primit prin vasele ombilicale, la fel ca la orice alt embrion uman. Prin acel sânge  au ajuns şi modificările  genetice, provocate de  neascultare. Dezvoltarea fizică a  viitorului  copil a fost  modelată de  capacitatea Mariei de a dezvolta un  făt  normal, conform cu înălţimea şi greutatea  existente  la acea dată  în lume. Pe de altă parte, sângele Mariei  conţinea toate  modificările   produse de degradarea genetică a speciei umane, timp de mii de ani. El a constituit un  material  bun de studiat   pentru   Elohim întrupat, în aşa fel încât, pentru fiecare  modificare, să fie creat antidotul potrivit, care să  poată fi  utilizat  la creaţia omului. Iisus Hristos, fiind o clonă structurală a lui Adam, a demonstrat în toată viaţa sa, că nu se supune  cerinţelor rebelilor, şi că nu poate fi înfrânt de  atacurile lor. În felul acesta, s-a demonstrat că Adam a fost creat  integru, şi doar prin înşelăciune i s-a  modificat comportamentul faţă de Creator.

Testarea  calităţilor  lui Adam s-a făcut prin Iisus Hristos şi, astfel, a fost demonstrată viabilitatea proiectului iniţial. Timp de patru mii de ani, Satana a dezvoltat cele mai teribile  mecanisme de atac  împotriva  omului creat de Dumnezeu, cu scopul  de a îngenunchea  orice  rezistenţă  împotriva rebeliunii. Dacă Adam avea  forţa fizică, şi psihică, la parametri maximi, Iisus Hristos a trebuit să se supună unor  limitări,  provocate de mii de ani de degradare structurală a speciei umane, transmisă prin sângele matern.

Durerea şi suferinţa au fost experimentate de Iisus Hristos, comparativ cu Adam, care nu cunoştea sensul lor, înainte de căderea în păcat. Apoi, Adam nu avea cum să moară, dacă rămânea în limitele  existenţiale  proiectate de Creator. În schimb, Iisus Hristos era vulnerabil la   durere, şi chiar la moarte, pe care, de altfel, a experimentat-o, în cel mai umilitor  mod cu putinţă pentru  un om. În condiţiile întrupării, în corpul unui om muritor, cu posibilităţi fizice mult mai puţine decât Adam, Elohim a demonstrat că există suficiente resurse, necesare păstrării demnităţii, dar şi voinţa de a rămâne cu Dumnezeu. Aşadar, proiectul iniţial a oferit omului mult mai mult decât ar fi avut nevoie, pentru a funcţiona perfect.

Isaia descrie  situaţia, chiar  înainte de a  se întâmpla cele  menţionate, pentru a  fi încredinţaţi că realitatea întrupării nu a fost doar o simulare. Profeţia lui Isaia  este datată în secolul VIII î.Ch, ceea ce indică o extraordinară cunoaştere a  problemelor provocate de  întruparea  lui Elohim.

 Isaia 53:1  Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

2  El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

3  Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

4  Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

5  Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi.

6  Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

7  Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

8  El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

9  Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, cu toate că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui.

10  Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă... Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

11  Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

12  De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.

Isaia nu ar fi avut  de unde să cunoască  toate trăirile psihice ale   Salvatorului lumii, decât dacă Elohim însuși  ar fi fost  un cunoscător al viitorului, nu doar afirmând despre  cele  văzute, ci  trăind,  la propriu,  evenimentele. Observând detaliile referitoare la viaţa Sa ulterioară, de om pe pământ, putem concluziona, fără să greşim, că Elohim cunoşte, din propria experienţă, ceea ce afirma, prin gura profetului Isaia. Acest lucru nu se poate explica, decât prin posibilitatea ca toate  faptele Sale, din viitorul Universului, să fie trăite ca şi când ar fi la timpul prezent, iar drepturile conferite să fie  asimilate şi afişate public, ca şi cum ar fi avut loc. Durerea, suferinţa, dispreţul, şi tot ceea ce a îndurat Iisus   Hristos, când a  fost  asasinat de rebeli, nu puteau fi descrise  de către Isaia, dacă  Elohim  doar le vedea în viitor, fără a le fi trăit efectiv. Trăirile unei persoane nu pot fi descrise doar  prin simpla vizionare, ci trebuiesc simţite pentru a fi  înţelese şi povestite. Doar un om putea  transmite informaţii corecte despre ceea ce  se întâmpla în viitor. Aceste  detalii ne fac să credem că Elohim trăise întruparea în viitor, şi putea oferi lui Isaia informaţii credibile.

Până la căderea lui Adam, Elohim a ţinut ascunsă realitatea existenţei  sale umane, datorită  necesităţii păstrării secretului mântuirii. Baza umană a  lui Elohim a existat  încă de când a fost  realizat  planul de mântuire, datorită experimentului   naşterii din Maria, realizat în viitor. Elohim afirmă că  omul era  făcut după chipul său, o formă specific umană.

Geneza 1:26,,  Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

Pavel  scrie despre  pregătirea,  care a fost făcută  pentru întruparea lui Iisus, şi faptul că trupul pe care  L-a avut pe pământ a fost  proiectat în curţile cereşti, înainte de creaţia Universului. Încă din veşnicii totul era pregătit pentru salvarea noastră.

Evrei 10:5 ,, De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;’’

În momentul căderii lui Adam în păcat, tot planul de salvare a umanităţii a început să fie aplicat. Pentru restul Universului, care nu înţelegea nimic din toate acestea, era necesară trecerea timpului pentru a se putea dovedi exactitatea   afirmaţiilor făcute de Elohim.

În  Laboratorul reabilitării au fost  realizate  compartimente speciale pentru fiecare om născut pe pământ, în care au fost stocate datele personale şi evoluţia, din momentul  naşterii, şi până  la moarte. Acolo au fost pregătite şi  mecanismele de curăţire informatică necesare reabilitării. Aşa se explică afirmaţia Bibliei că  Templul din cer trebuie curăţit și că există o carte  a vieții.

Azi este cunoscut faptul că din celulele  măduvei  oaselor costale se pot obţine cele mai bune celule stem, adică celule de bază, care pot fi supuse unui proces de diferenţiere, necesar obţinerii unei clone. Biblia  afirmă că Eva a fost făcută din coasta lui Adam, după care carnea a fost închisă la loc. Pentru omul modern  este uşor de înţeles textul, pentru că informaţiile furnizate fac referire la o procedură chirurgicală, prin care o structură somatică a lui Adam a fost transformată, printr-un procedeu   ingenios, în Eva. Prelevarea unui ţesut   osos din Adam, care conţinea o importantă  cantitate de celule stem, a constituit momentul în care  a fost  realizat depozitul necesar pentru clonarea lui Iisus Hristos.  Depozitul de celule stem a fost păstrat în Laboratorul,  creat special  de Dumnezeu pentru  reabilitarea   fiinţelor umane. Laboratorul, cunoscut şi sub numele de ,,Templul”, apare  în textele sacre ca un centru  de comandă pentru toate operaţiunile legate de  integrarea  umanităţii în valorile reale ale Universului. Dacă Adam nu ar fi fost fragmentat în două componente, semnarea tratatului de aderare la rebeliune ar fi devenit ireversibilă pentru om. Prin fragmentare, doar   componentele au  fost atrase spre  rebeliune, întregul, creat iniţial de Dumnezeu, rămânea neînvins. Secţionarea  întregului a fost făcută mai înainte ca  rebelii să fi avut acces  la negocierile pentru  aderare la rebeliune, ca o măsură de prevenţie. Bătălia urma să se dea  ulterior,  cu un urmaş  care să reprezinte întregul, creat iniţial.

Dezvoltarea ulterioară a umanităţii s-a realizat  prin  înmulţirea sexuată a  componentelor rezultate în urma unei clonări. Adam şi Eva au constituit nucleul, de la care au   pornit oamenii, în drumul lor spre  veşnicie. Dacă  în cursul istoriei un om, născut din femeie, nu adera la rebeliune, tratatul devenea nul, pentru că  se demonstra că omul a fost făcut capabil să  fie liber şi demn, dar că  prin înşelăciune a fost atras  în cursa rebelilor. Prin clonarea lui Adam, bătălia a fost luată de la capăt. Eva a contribuit, prin una din urmaşele sale, la  finalizarea luptei pentru  viaţă.

În timpul celor 9 luni de sarcină, divinitatea lui Elohim a fost împiedicată să se manifeste, pentru a nu periclita viaţa Mariei.

Doar prin descoperirea   mecanismelor embrionare,  de către ştiinţa  modernă, putem   înţelege cum a fost  posibilă întruparea,  şi care au fost mecanismele  dezvoltării lui Iisus. Oamenii cred că descoperirile ştiinţifice  extraordinare de azi  sunt  noutăţi absolute. Solomon afirma că nu este nimic nou sub soare, ceea ce presupune că ştiinţa, descoperită de noi, a fost  cu mult înainte  folosită la crearea lumii noastre.

Genetica,  pe care oamenii o folosesc doar de câteva decenii, este un fapt  cunoscut,  cu mult înainte, de  Creatorul  Universului. Motorul, care pune în mişcare  clima terestră, este atât de bine  realizat, încât, oamenii  abia azi reuşesc să descifreze  tainele  execuţiei sale. Dacă  Biblia ar fi oferit detalii despre lucrurile ascunse în  natură, oamenii ar fi prelucrat rapid datele şi le-ar fi folosit,  pentru a se distruge unii pe alţii, punând în pericol chiar existenţa  pământului în Univers.

Azi înţelegem clonarea ca un procedeu  discutabil, care se realizează, de obicei, de către oameni de ştiinţă excentrici, cu scopul de a face dubluri ale persoanei clonate. Se neglijează faptul că psihicul uman nu depinde de  structurile de la care s-a pornit, ci de la  educaţia  şi interacţiunea cu mediul fizic şi social extern.

 Acum se încearcă clonarea umană, pentru a  se reveni la  omul primordial, care să poată relua  tratativele, din locul de unde au fost   pierdute de Satana. Căutarea de către oameni a urmelor vechilor civilizaţii, combinate cu descoperirile genetice, sunt de fapt o dorinţă a Satanei de a  urma aceeaşi cale, ca şi Iisus Hristos. Dacă ar reuşi să cloneze un nou Adam, şi ar  obţine  din nou acelaşi rezultat, ca şi la prima  testare, din grădina Eden, Satana ar  contesta   jertfa de pe Golgota.  El nu înţelege că a fost descalificat pentru cer, datorită crimei comise împotriva  Fiului lui Dumnezeu, şi datorită atragerii lumii în cursa rebeliunii.

 Satana nu a reuşit să creeze nici măcar o celulă vie, cu atât mai puţin  un organism complex. Speranţa sa că va obţine, în timp, suficiente informaţii, pentru a  crea viaţa, este zadarnică. Totuşi, imediat după ce a aflat că  Dumnezeu are un plan de reabilitare al omului, Satana a  trecut la acţiune, pentru a imita, pe cât posibil, procedeul. Aşa se explică  eforturile uriaşe, ale   mai marilor lumii, de a  pregăti  morminte  speciale, pentru a păstra mumiile,  timp de mii de ani.  Satana a vrut ca unii din oamenii săi să poată fi clonaţi în viitor, pentru a contracara planul lui Dumnezeu. Piramidele  faraonilor, şi ale  altor regi, din lumea întreagă, au fost construite ca monumente ale sfidării lui Dumnezeu,  şi ca răspuns la planul de salvare a omenirii, propus  de Elohim.

Până la Avraam nu au fost cunoscute toate detaliile planului de salvare, pentru a nu ajunge în mâna rebelilor. Înainte de Avraam, potopul a venit brusc peste lume, şi a distrus orice formă de viaţă şi de existenţă umană, din care, eventual, să se prevaleze  structuri celulare care să poată fi clonate. Dimensiunile potopului au fost atât de nimicitoare,  încât  scoarţa terestră a fost  răscolită pe zeci de kilometri adâncime şi nu a lăsat nimic care să nu fie distrus. Abia după câteva sute de ani, Avraam a fost informat, mai detaliat, despre planul de salvare. Ca o coincidenţă, în aceeaşi perioadă, au început şi faraonii Egiptului, şi alţi mari împăraţi, să construiască morminte  speciale, la cererea expresă a  preoţilor,  care aveau legături strânse cu îngerii rebeli.

De fapt, îngerii rebeli au cerut oamenilor să se pregătească pentru  viaţa veşnică,  dobândită prin mijloace  proprii. Preoţii deţineau controlul vieţii religioase, şi planificau toate acţiunile prin care intenţionau să menţină corpul mumifiat al suveranilor lor,  după moarte.  Sincronizarea unor astfel de acţiuni de către suverani, aflaţi pe continentul american,  sau în China, Babilon şi Egipt, denotă o  voinţă unitară a  preoţimii, care nu putea fi realizată,  la acea dată, decât prin medierea îngerilor rebeli.

Începând cu  secolul XX î,Ch,  piramidele, şi alte forme de  morminte speciale, au fost  construite la îndemnul îngerilor rebeli, pentru conservarea structurilor celulare, peste secole, în speranţa că vor putea fi readuse la viaţă mai târziu, sau că vor putea fi clonate, în vederea contracarării planurilor lui Dumnezeu de salvare a  oamenilor, din sclavia păcatului. Îngerii rebeli  nu au avut dreptul să intervină în lumea materială, pentru a crearea bunuri, după cum nici îngerii lui Dumnezeu nu au avut acest drept. Omul a fost lăsat independent  şi stăpân pe planetă, cu posibilitatea  de a alege  de partea cui  înclină balanţa, fie spre bine, fie spre rău. Biblia afirmă, în 1Corinteni 15:45 că Iisus este ultimul Adam, ceea ce  aruncă în derizoriu încercarea rebelilor de a copia  procedeul prin care Iisus s-a întrupat.

Dezvoltarea societăţii umane ar fi fost posibilă fie prin creaţie simultană, fie prin clonare, fie prin înmulţire  sexuată, ca în prezent. A fost aleasă varianta cea mai complicată, din punct de vedere biologic şi  social, pentru a produce  o ruptură la nivelul fiecărei generaţii, cu scopul de a da de lucru demonilor, care rămâneau captivi propriilor limitări temporospaţiale. S-a început cu o clonare, după care  a fost aleasă  varianta  înmulţirii sexuate. La fiecare copil născut  trebuiau aşteptaţi ani  mulţi, pentru a  produce  coruperea psihică spre  păcat. În acest mod, au fost  structurate căile   pentru  accesul fiecărui individ la  reabilitare, chiar din momentul creaţiei.

Planul păstrării omului în sfera civilizaţiei Universului a cuprins  fragmentarea  întregului, reprezentat de Adam şi  reproducerea  ulterioară a  componentelor,  în miliarde de noi oameni, pe care  adepţii rebeliunii au trebuit să-i convingă individual,  spre  răzvrătire. Din coasta lui Adam a fost   făcută Eva, ceea ce  denotă o fragmentare a întregului,  creat iniţial de Dumnezeu.

Geneza 2:21 ,, Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.

22  Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.”

Fiind făcută dintr-o structură somatică, rezultă că procedeul  folosit a constituit tot o clonare. Relatarea biblică despre clonarea  Evei, din Adam, este atât de precisă, încât doar cineva care  a participat la  întreg procesul a avut posibilitatea să dezvăluie  evenimentul. Textul de mai sus menţionează că Eva a fost făcută în alt loc, decât acela de unde a fost  prelevată coasta lui Adam. Menţionarea faptului că Eva a fost adusă la Adam, indică  o locaţie separată, numită ,,Laboratorul” sau ,,Templul”, în care  Elohim a procedat la transformarea unor celule somatice , într-o fiinţă  umană. Dacă Eva era făcută  la faţa locului, ar fi fost menţionat faptul că Adam s-a trezit din somn şi a găsit lângă el  femeia făcută de Dumnezeu.

 Concluzia care se desprinde este aceea că Dumnezeu a lucrat corect și a asigurat salvarea umanității, prin  mecanismele  puse în om încă de la   creațiune.