RACHETELE NUCLEARE COREENE AMENINȚĂ PACEA LUMII
Dr. Filip Panait /10.02.2023
La doar câteva zile de la cutremurul din Turcia, coreenii organizează cea mai mare paradă de rachete nucleare din istoria lor. Ceva știu ei și noi nu, de se aruncă în astfel de provocări agresive la adresa întregii lumi, dar mai ales asupra Americii.
https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/coreea-de-nord-prezinta-cel-mai-mare-numar-de-2240947.html
Amenințarea nucleară Nord Coreeană este atât de mare, încât, o stare de instabilitate în regiune, face să tremure planeta întreagă.
Acum ceva timp, mai precis, prin 2010, afirmam că amenințarea Nord Coreeană este menționată în cartea lui Daniel, unde se face referire la niște vești venite din răsărit, care vor obliga America să se îndrepte cu toată mânia spre acea parte a lumii.
Daniel 11:44 ,, Dar niște zvonuri venite de la răsărit și de la miazănoapte îl vor înspăimânta și atunci va porni cu o mare mânie ca să prăpădească și să nimicească cu desăvârșire pe mulți."
Pe de altă parte, un alt text controversat, face referire la o criză fatală, care va lovi planeta pe neașteptate, și va duce la prăbușirea civilizației actuale.
Apocalipsa 18:21,, Atunci, un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare și a zis: „Cu așa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, și nu va mai fi găsit! "
Interpretarea textului este dată în contextul dezvoltării armelor nucleare în Coreea de Nord, o țară fără control democratic asupra puterii, cu un puternic cult al personalității, și cu o dorință diabolică de a demonstra că poate face rău oricui.
Piatra ridicată de jos este o problemă care vine din istorie, nu din Univers! Faptul că este aruncată în mare, ca o uriașă piatră de moară, arată spre o traiectorie balistică, așa cum au rachetele intercontinentale.
Pământul a dezvoltat o tehnologie a morții care pare strălucitoare, se ridică până la nori, este vizibilă în toată lumea, dar are și o traiectorie descendentă, care ajunge până la nivelul mării, acolo unde sunt mulțimile de popoare, și poate nimici țări întregi. Marea înseamnă popoare, mulțimi de oameni, după explicația îngerului din Apocalipsa 17.
Un astfel de asteroid, când ajunge în mare, produce un val tsunami care nimicește totul în cale.
Se pare că lumea a ajuns o tumoră gata să spargă, și când se va întâmpla asta, toți vom fi în pericol.
Când două profeții, scrise la diferență de 600 de ani, fac referire la acelasi lucru, atunci ar trebui să luăm în calcul toate opțiunile.
Dacă mai punem în calcul și Israelul, care are, în sfârșit, un guvern puternic, înțelegem că urmează vremuri tulburi. De regulă, când evreii formează un astfel de guvern, urmează o perioadă tulbure pentru regiunea Orientului Mijlociu, chiar un război nemilos cu toți vecinii.
Război în Ukraina, cutremur devastator în Turcia, criză economică în întreaga lume și conducători incompetenți, reprezintă rețeta pentru furtuna perfectă.
Rămâneți aproape, ca să știți în ce lume trăiți!
Comentarii
Trimiteți un comentariu