CE MIC ESTE ISRAELUL, CE MARE ESTE IRANUL!


Dr. Filip Panait / 11.03.2023

Azi am fost puși în fața unei alianțe strategice de neimaginat acum ceva timp, când Iranul a atacat instalațiile petroliere ale Arabiei Saudite, chiar dacă erau apărate de rachete

,,Patriot" americane. Atacul de atunci a fost devastator, instalațiile fiind grav avariate,  rachetele americane dovedindu-se  ineficiente. Saudiții au prins o frică morbidă față de iranieni, așa că au apelat la chinezi pentru ajutor. China are un tratat strategic solid cu Iranul, iar oportunitatea pe care o au acum, de a controla toată rezerva de petrol din zonă este, practic, de nerefuzat.

Succesul diplomatic al Chinei este de necontestat, Iranul și Arabia Saudită au semnat un acord, prin care redeschid ambasadele și pun capăt stării conflictuale. 

https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/china-iran-arabia-saudita-si-schimbarea-2249193.html

Observați ce mic și neînsemnat pare Israelul pe hartă, comparativ cu cei doi coloși care au dat mâna azi ? 

Inițial, Arabia Saudită a cochetat cu Israelul, pentru a  obține sprijin militar avansat, împotriva ambițiilor hegemonice ale Iranului. Cum Israelul are destule probleme cu vecinii, saudiții s-au temut că nu vor avea cum să reziste în fața Iranului. America a plecat din regiune, sau a redus prezența militară la minim, așa că a rămas doar China, ca jucător credibil și respectat de ambele părți aflate în conflict. Și așa, ca din întâmplare, profețiile se împlinesc la literă. 

Dar întâmplarea este un alt nume al lui Dumnezeu!


Ezechiel 38:10-13

10.,, Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «În ziua aceea, multe gânduri îţi vor veni în minte și vei urzi planuri rele.

11. Vei zice: ‹Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceștia liniștiţi, care stau fără griji în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri și neavând nici zăvoare, nici porţi!

12. Mă voi duce să iau pradă și să mă dedau la jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme și moșii și locuiește în mijlocul pământului.›

13. Seba și Dedan, negustorii din Tars și toţi puii lor de lei îţi vor zice: ‹Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai adunat oare mulţimea ta, ca să iei argint și aur, ca să iei turme și avuţii și să faci o pradă mare?›»’


Citind textele de mai sus, înțelegem că lumea se mișcă  după profeții, iar datele problemei sunt foarte bine așezate în timp și spațiu, exact cum stă scris.

Cei înțelepți și pricepuți vor înțelege cum stau lucrurile, dar cei răi vor face rău până în ultima zi.

Răcnetul de leu al Israelului va fi rapid acoperit de urletul ursului persan! 

În aceste condiții, nicio țară vecină, care a încheiat tratate de pace cu Israelul, nu va veni în sprijinul său, de frica răzbunării Iranului. 

Din profeție se observă că doar vor protesta, sau doar vor murmura un fel de protest de complezență, ca să nu spună cineva că nu s-au străduit.

Versetul 13 este un cântec de o profunzime de neimaginat pentru omul modern, Seba și Dedan fiind chiar Arabia Saudită și țările vecine, în timp ce Tarsul este Marea Britanie, cu toți puii săi de lei, adică toate coloniile de peste mări, inclusiv puternica Americă. Despre Europa nu se vorbește în versetul 13, pentru că face parte din tabăra lui Gog, alături de Iran. 

Suntem în mijlocul unei simfonii mondiale a zilelor sfârșitului, dar dirijorul rămâne Dumnezeu, partitura fiind scrisă tot de El!

Vai, ce mic este Israelul, cum se îngustează drumul înaintea lui, cum rămâne singur înaintea prăpădului! 

Se mai roagă cineva pentru Israel și pentru pacea Ierusalimului?

Noaptea încercării lui Iacov este aproape, iar poporul mugește cum mugește marea.

Rămâneți aproape și rostiți o rugăciune pentru Iacov, căci timpul încercării sale sosește în goana mare!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog