TAINA NELEGIUIRII ȚINUTĂ ÎN LESĂ
Dr. Filip Panait/ 28.05.2026
2 Tesaloniceni 2:7
7.,,Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o oprește acum să fie luat din drumul ei."
Ați citit bine, taina fărădelegii este un om care promovează deja nelegiuirea în lume, stă deja pe un tron, dar așteaptă să primească în dar întreaga împărăție a lumii de la G10(Grupul celor 10 împărați).
Până atunci este ținut în lesă, ca o fiară periculoasă pe care nimeni nu ar vrea să o scape între oameni.
Despre lucrurile acestea am scris în timpul vizitei papei Leon în Turcia și Liban, când lucrurile erau doar la început.
Fiara aceasta umană cunoaște profețiile despre locul și rolul său în istorie, pentru că are în jurul său oameni care se ocupă numai cu asta.
Când a preluat mandatul, a ales un timp de reflecție de 6 luni, în care nu a făcut nicio declarație publică majoră, pentru că trebuia să decidă pe ce cale urma să meargă. După ce a hotărât să adere la rebeliunea față de Dumnezeu, a ieșit în public și a preluat inițiativa.
Cearta cu Trump a fost un avertisment clar despre cine este șeful în lumea asta și despre cum vor evolua lucrurile pe pământ. În timp ce Trump are la dispoziție un timp limitat la conducerea Americii, papa Leon are toată viața înainte, pentru a duce la capăt tot ce are în plan să înfăptuiască.
Zilele acestea, într-un gest de sfidare globală, Papa Leon l-a decorat, cu cea mai înaltă distincție a Vaticanului, pe ambasadorul Iranului în cetatea Romei, Ayatollahul Mohammad Hossein Mokhtari, pentru promovarea păcii pe pământ, deși se știe că regimul pe care îl reprezintă a ucis cu sânge rece zeci de mii de civili în timpul protestelor pașnice de la începutul anului, și a atacat cu rachete și drone țările arabe vecine.
Prin urmare, pacea pe care o promovează papa Leon este una de tip iranian, care implică eliminarea oricărui opozant al autorității sale.
În ultima vreme, papa Leon a cerut insistent să se facă pace în lume, în special în Iran, condamnând intervenția israeliano-americană împotriva regimului terorist al Ayatollahilor, subliniind că războiul nu poate fi asociat cu Dumnezeu.
Se pare că Leon nu a citit Apocalipsa 12, unde scrie explicit că războiul din cer a fost început de Mihail, sau Mielul lui Dumnezeu, împotriva Satanei și îngerilor săi, pentru că au pregătit o rebeliune armată împotriva guvernării oficiale.
Apocalipsa 12:7-9
7.,,Și în cer s-a făcut un război. Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Și balaurul cu îngerii lui s-au luptat și ei,
8.dar n-au putut birui; și locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
9.Și balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ și împreună cu el au fost aruncaţi și îngerii lui."
Nu doar că Leon contrazice cartea Apocalipsei, dar anulează tot ce au scris profeții în Tanach, sau Vechiul Testament, unde războiul împotriva dușmanilor lui Israel a fost poruncit explicit de către Dumnezeu.
Sub masca păcii absolute, papa Leon se poziționează împotriva a tot ceea ce se numește Dumnezeu, sau de ce este vrednic de închinare, și devine el însuși generator de legi și norme pe întreg pământul, asemenea unui dummezeu.
O pace patologică, în care oamenii să renunțe la dreptate și adevăr, este de fapt sclavie, iar acest lucru nu a fost niciodată aprobat de Dumnezeu, indiferent de context.
Ceea ce ne propune papa Leon este sclavie pe vecie, în timp ce dumnealui și alți tirani devin dumnezei atotputernici, fără niciun pic de milă pentru bieții muritori. Ne lipsim cu toată determinarea de astfel de dumnezei !
Distincția conferitâ regimului iranian demonstrează lumii că Leon preferă liniștea impusă prin forța ucigașă a milițiilor teroriste iraniene, în locul dreptății și adevărului. Pacea tiranilor este preferată de papa Leon, pentru că el însuși are apucături de tiran.
Leon și anturajul său înțeleg perfect că orizontul lor profetic se termină în jurul anului 2030, când se finalizează cei 2300 de ani de dominație romană asupra lumii, după cum scrie prorocul Daniel.
Daniel 8:8-14
8.,,Ţapul însă a ajuns foarte puternic, dar, când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor.
9.Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit și spre ţara cea minunată.
10.S-a înălţat până la oștirea cerurilor, a doborât la pământ o parte din oștirea aceasta și din stele și le-a călcat în picioare.
11.S-a înălţat până la căpetenia oștirii, i-a smuls jertfa necurmată și i-a surpat locul locașului său celui sfânt.
12.Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvârșit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pământ și a izbutit în ce a început.
13. Am auzit pe un sfânt vorbind și un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: „În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate și despre urâciunea pustiirii? Până când vor fi călcate în picioare Sfântul Locaș și oștirea?”
14.Și el mi-a zis: „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineţi; apoi Sfântul Locaș va fi curăţit!”
Cum dominația romană a început în jurul anului 272 îCh, prin înfrângerea grecilor care ocupau Peninsula Italică, mai precis, după înfrângerea Tarentului, sfârșitul celor 2300 de ani profetici ar fi în următorii ani.
Nu doar că timpul presează asupra tuturor actorilor implicați în rebeliunea finală, dar Leon știe precis că el este ultimul împărat din profeția lui Ioan, consemnată în Apocalipsa 17.
Apocalipsa 17:8-11
8.,,Fiara pe care ai văzut-o era și nu mai este. Ea are să se ridice din adânc și are să se ducă la pierzare. Și locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este și va veni.
9.Aici este mintea plină de înţelepciune: cele șapte capete sunt șapte munţi pe care șade femeia.
10.Sunt și șapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă și, când va veni, el va rămâne puţină vreme.
11.Și fiara, care era și nu mai este, ea însăși este al optulea împărat: este din numărul celor șapte și merge la pierzare."
Chiar dacă 2300 de ani nu ar fi destul de riguros calculați, suprapunerea peste profeția ultimilor 8 împărați ai Romei conferă consistență calculelor de mai sus, iar dacă mai ținem cont și de mandatul scurt al președintelui Trump, înțelegem agitația antihristică a papei Leon.
Ne preocupă faptul că lucrurile sunt chiar mai avansate decât par la suprafață, pentru că profeția făcută de apostolul Pavel, referitoare la omul fărădelegii, face trimitere la eliminarea celui care-i stă în calea spre tronul întregii lumi.
2 Tesaloniceni 2:6-8
6.,,Și acum știţi bine ce-l oprește ca să nu se descopere decât la vremea lui.
7.Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o oprește acum să fie luat din drumul ei.
8.Și atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale."
Toți știm că președintele Trump concurează, cu un elan nemăsurat, pe același culoar al puterii planetare, dar are în față un dușman nevăzut, care nu va ezita să-l sacrifice exact în momentul de maximă tensiune globală, ca răzbunare pentru mutarea ambasadei la Ierusalim, când s-au activat profețiile din Zaharia.
În opoziție cu Trump, papa Leon a executat cu precizie ceea ce i s-a încredințat din partea forțelor întunericului, afișând în public, încă din prima zi a pontificatului său, o cruce de aur purtată pe piept, plină de oase de oameni considerați sfinți de biserică, sfidându-l pe Dumnezeu, care a interzis astfel de fapte.
Ca lucrurile să fie lămurite, Leon citează
dintr-un personaj cu rol de vrăjitor, din filmul ,,Stăpânul Inelelor", în prima sa Enciclică adresată bisericii, un document oficial care trasează direcția de urmat pentru toți credincioșii de pe planetă.
Sfaturile Scripturilor nu mai sunt relevante pentru papa Leon, în schimb, sfaturile vrăjitorilor devin literă de lege în biserica pe care o păstorește, poruncind lucruri pe care Iisus a declarat ferm că nu trebuie făcute. https://share.google/gY03FLbfJCuTiHQJP
„Nu ne este dat să stăpânim toate valurile lumii, ci să facem ceea ce stă în puterea noastră pentru ajutorul acelor vremuri în care suntem așezați, smulgând răul din câmpurile pe care le cunoaștem, astfel încât cei ce vor trăi după noi să aibă pământ curat de lucrat”
Această nouă direcție, trasată de papă pentru credincioși, va duce la nedreptate și persecuție, ca pe timpul inchiziției, doar pentru că unii vor considera că răul trebuie smuls din locul unde ei trăiesc, cum este smulsă neghina din mijlocul grâului. Doar că neghina este verde până la secerat, și greu de observat, dar la secerat, când spicul de grâu este copt, neghina este neagră, iar grâul este auriu.
Ușor de observat, ușor de rezolvat, iar cei chemaţi pentru separare sun îngerii Domnului, nu trimișii papei !
Matei 13: 24-30,38-42
24.,,Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui.
25.Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat.
26.Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina.
27.Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: ‘Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?’
28.El le-a răspuns: ‘Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.’ Și robii i-au zis: ‘Vrei dar să mergem s-o smulgem?’
29.‘Nu’, le-a zis el, ‘ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi și grâul împreună cu ea.
30.Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: «Smulgeţi întâi neghina și legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.»’”
38.Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău.
39.Vrăjmașul care a semănat-o este diavolul; secerișul este sfârșitul veacului; secerătorii sunt îngerii.
40.Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului.
41.Fiul omului va trimite pe îngerii Săi și ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea
42.și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinţilor."
Papii din Evul Mediu au declarat și ei că vor să smulgă neghina din mijlocul grâului, ca să rămână pământul curat, dar, în realitate, au smuls grâul ca să rămână doar neghina, sau grâul fără rod, omorând milioane de oameni în timpul inchiziției.
Cu un astfel de program pentru viitor, nu ne mai lipsește decât un semn pe mână sau pe frunte cu semnătura papei, care să certifice că suntem ,,grâul cel bun".
Este capabil papa Leon să facă asta?
Apocalipsa 13:14-17
14.,,Și amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie și trăia.
15.I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească și să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
16.Și a făcut ca toţi: mici și mari, bogaţi și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte
17.și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei."
Leon tocmai a decretat asta într-un document oficial.
Rămâne să mai găsească susținere printre împărații pământului și lucrurile vor merge după cum au fost prezise, iar profeția spune că va găsi sprijin și i se va da putere să omoare pe toți cei care vor fi considerați de ei nedemni să mai trăiască.
Lesa în care este ținută fiara antihristică este pe cale să se rupă, iar lumea nici nu bănuiește ce urmează, pentru că nu este interesată de adevăr.
Mai trebuie eliminat Trump și calea spre antihrist va deveni liberă.
Aceasta nu înseamnă că Trump este omul bun, ci înseamnă că Trump concurează pe același culoar al puterii globale ca și Leon, dar câștigătorul trebuie să fie cine trebuie.
Bietul Trump, nici nu-și imaginează ce-l așteaptă, dar noi ne rugăm pentru el să primească o haină albă.
Rămâneți aproape, ca să știți în ce lume trăiți !
Comentarii
Trimiteți un comentariu